Pro Tools Fundamentals I (PT101)
Cursul Avid Pro Tools Fundamentals I (PT101) este conceput pentru a te introduce în conceptele și principiile fundamentale de utilizare eficientă ale software-ului de producție audio Avid Pro Tools, acoperind tot ce este necesar pentru a finaliza un proiect de bază în Pro Tools, fie că este o piesă muzicală, fie că este vorba de o coloana sonoră pentru un material video, de la configurarea inițială până la mixajul final. Durata sugerată pentru acest curs este de aproximativ 16 ore.
Durata Curs | 16 ore |
---|---|
Trainer Curs | Andrei Constantinescu |
Pretul cursului este:
Prețul inițial a fost: 2.500,00 lei.2.250,00 leiPrețul curent este: 2.250,00 lei.
Prezentare Generală
În acest curs Pro Tools Fundamentals I vei învăța să creezi sesiuni care includ înregistrări multi-track audio live, secvențe MIDI și instrumente virtuale. Exercițiile practice și proiectele aplicate te vor introduce în tehnicile esențiale pentru crearea sesiunilor, înregistrarea și importul fișierelor audio și MIDI, editarea clipurilor media din sesiune, navigarea în sesiune și aranjarea clipurilor media pe track-uri, precum și utilizarea tehnicilor de bază de procesare și mixare pentru finalizarea unei producții. Materialul de suport al cursului include manualul oficial Avid Pro Tools Fundamentals I, în format electronic precum si fișierele media și sesiunile Pro Tools, utile exercițiilor practice pe toată durata cursului.
Cui se adresează cursul
Acest curs este destinat atât utilizatorilor amatori, cât și celor experimentați în utilizarea software-ului Pro Tools, care doresc să-și construiască o înțelegere structurată și solidă a modului de utilizare eficient al acestui software de producție audio.
Ce trebuie să știi
- Nu este necesară experiența anterioară în utilizarea software-ul Avid Pro Tools.
- E util să ai cunoștințe de bază în utilizarea sistemelor de operare Windows sau Macintosh.
- Sunt necesare cunoștințele de bază despre înregistrarea audio și tehnicile de lucru cu un DAW( Digital Audio Workstation), cum ar fi familiaritatea în utilizarea microfoanele, înțelegerea tehnicilor de înregistrare audio și MIDI, cunoștințe despre conceptele de bază a mixajului audio multi-track (cum ar fi setarea nivelurilor și panoramarea) și familiaritatea în utilizarea echipamentele audio digitale, cum ar fi controlerele MIDI și interfețele audio.
Ce vei învăța
La finalul acestui curs, vei putea:
- Crea o sesiune locală sau un proiect în cloud Pro Tools cu parametri adecvați.
- Realiza sarcini comune de producție audio.
- Utiliza abilități de navigare și editare într-un document multi-track Pro Tools.
- Incorpora tehnici adecvate de înregistrare și mixare pentru fișierele audio și MIDI în mediul Pro Tools.
- Analiza și interpreta structurile de fișiere ale sesiunii.
- Recunoaște și naviga în interfața de utilizator și în setul de unelte al Pro Tools-ului.
Împreună cu al doilea curs din serie, Pro Tools Fundamentals II (PT110), acest modul oferă formarea de bază necesară pentru a promova examenul de certificare Avid Certified User: Pro Tools.
Certificare
Formatul examenului pentru certificarea Avid Certified User: Pro Tools este tip grilă și constă în 50 de întrebări. Examenul are o durată de 60 de minute. Întrebările sunt prezentate în următoarele formate:
- Alegere Multiplă: Selectați opțiunea care răspunde cel mai bine la întrebare.
- Revizuirea unei imagini: Referiți-vă la imaginea prezentată, înainte de a răspunde la întrebarea cu alegere multiplă.
- Răspuns prin selectarea unei imagini: Selectați imaginea care răspunde cel mai bine la întrebare.
Examenul este considerat ca fiind promovat daca ai răspuns corect la 80% dintre întrebări. Ce se întâmplă dacă nu treci examenul: rezultatele examenului sunt afișate imediat după finalizarea răspunsurilor și evaluare. Dacă un candidat nu întrunește numărul de răspunsuri corecte, poate reîncerca după ce au trecut 24 de ore. Fiecărui student i se permit trei încercări gratuite de examen, pentru fiecare curs parcurs. Dacă studentul nu reușește să treacă examenul după 3 încercări, va fi necesar să urmeze din nou cursul și n i se va permite să reintre în examen după o perioadă minimă de 90 de zile. Odată ce un examen este promovat, nu mai poate fi repetat pentru aceeași versiune a produsului Avid.
Beneficii
Dacă promovezi examenul, vei primi:
- Dreptul de a te putea înscrie la Cursul Avid Pro Tools Fundamentals II (PT110).
- Certificatul oficial, disponibil pentru imprimare sau descărcare, care atestă statutul tău de Utilizator Certificat Avid pentru Pro Tools.*
- Logo-uri descărcabile, pentru utilizare în CV, materiale de marketing, cum ar fi cărți de vizită și site-uri web.*
- (Opțional, cu consimțământul tău expres) Listarea credențialelor tale pe Avid.com, în secțiunea Găsește un Profesionist Certificat.*
- Validitatea Certificării
*Numai după promovarea ambelor examene PT101 și PT110! Certificarea ta Pro Tools nu expiră. Te certifici pentru o versiune specifică a software-ului Pro Tools. Poate fi util să îți actualizezi certificarea la versiunea curentă, din când în când. Contactează-ne pentru mai multe informații.
Alte Detalii
- Durata și Programul Cursului: Cursul are o durată totală de 16 ore, structurate fie în 4 zile a câte 4 ore, fie în 2 zile de câte 8 ore plus o oră de pauză. Accesează calendarul cursurilor și a evenimentelor pentru a vedea când este disponibilă prima grupă..
- Costuri și Modalități de Plată: Informații despre taxele de curs și opțiunile de plată sunt disponibile accesând butonul „înscrie-te la curs”.
- Resurse Suplimentare: În taxa de curs este inclus manualul oficial Avid Pro Tools Fundamentals I,în format electronic.
- Suport pentru Cursanți: Oferim o sală de curs adecvată cu tehnologie modernă și toate echipamentele necesare: computere Mac, interfețe audio si controllere MIDI etc., consiliere, suport în realizarea proiectelor, inclusiv tutoriat.
- Oportunități Post-Curs: După finalizarea cursului, cursanții pot urma cursul Pro Tools 110, pentru a obține certificarea Avid Pro Tools User. Fiecare certificare, reprezintă o șansă în plus pentru cariera ta, poate aduce noi oportunități de angajare sau avansare profesională. Detalii suplimentare sunt disponibile la Certificare Avid Pro Tools User.